Drag suflet ranit, stiu ca acum treci printr-o perioada dificila, ca ti-ai pierdut credinta din cauza ca ti-au calcat in picioare speranta. 
Ranile iti sangereaza si dor… offf cat de tare te dor. 
Te-au parasit cand aveai cea mai mare nevoie, ti-au intors spatele si nu au mai privit deloc inapoi nici chiar atunci cand ai strigat cu ultim glas dupa ei. 
Totul s-a stins… a ramas doar intunericul sa-ti mai tina companie si-o multime de ganduri. Un of profund se aude din cand in cand si o voce launtrica, ce cere ajutor. 
Ce urata e singuratatea, dar mai grea parca-i dezamagirea. 
Sa stii ca candva aveai totul, iar acum ai ramas cu mainile goale, te macina. 
Te intrebi unde, cu ce ai gresit si astepti raspunsuri, dar in zadar… nu s-au ostenit nici macar sa-ti intinda o mana sa te ridice, nu s-au indurat nici sa te priveasca adanc in ochi. 
Au ascultat o soapta straina si-au ales sa creada in ea decat sa creada in tine, cel despre care stiau totul. Ultima lovitura care te-a pus la pamant a fost din partea lor… cei pe care ii iubeai atat de mult si-i considerai prieteni adevarati, cei mai minunati prieteni, cei cu care imparteai totul… da, chiar ei… chiar ei te-au abandonat.
 Poate nu ti-ai imaginat niciodata scena aceasta, poate nu ai crezut ca una ca asta ti se poate intampla chiar tie. 
Prea repede s-a intamplat. 
Era un soare stralucitor, si dintr-o data tunete si fulgere au stapanit cerul vietii tale. Iubeşte-mă tu Singurătate...Când pe umerii tăi goi îţi clădeşti un mic univers unde doreşti să te poţi refugia în momente de adâncă tristeţe, să te închini Zeului Durerii cu lacrimile de sânge ale Sufletului tău ce nu îşi mai găseşte loc în firavul tău trup marcat de trecerea vremii şi de lava sentimentelor ce te cuprinde dintr-o dată… tu, Suflet Pribeag, tu chiar crezi că îţi vor rezista genunchii de greutatea sentimentelor ce le porţi? Iubire, tristeţe pura, dezamăgire profundă, lacrimi şi durere, amintiri şi uitare… toate te cuprind năvalnic şi nu te lasă să respiri…
 În firavul tău trup săpat-au lacrimi de dor şi chin… auzi tu, Zeu al Durerii, al Sufletului suspin? Viaţa nu îţi este decât rugăciune amară a Sufletului plâns mut… 
Te întrebi: unde este micul tău turn de fildeş în care îţi căutai refugiul să-ţi plângi Singurătatea şi Tristeţea?… Nu ai unde să scapi Suflet pribeag… închină-te Zeului Durerii…
 Eşti doar o idee ce încă mai respiră şi crede în propriul univers… 
Te vei lăsa învăluit în ceaţa gândurilor tale… 
Şi te întrebi: Există oare înţelepciunea Durerii?…”